MENIU

Adrian Diaconu acuză: Este ceva putred în decizia arbitrilor

Diaconu a pierdut lupta pentru centura mondială la categoria semigrea, versiunea WBC

Pugilistul ploieştean spune că, în ciuda celui de-al doilea eşec în faţa lui Pascal, nu intenţionează să-şi încheie cariera.

Adrian Diaconu crede că a fost furat de arbitri în meciul cu Pascal, pentru titlul mondial la categoria semigrea, versiunea WBC.

\"Simt că am câştigat opt runde. În sufletul meu, ştiu că nu am pierdut această luptă. Ceva este putred în decizia arbitrilor de a-i acorda victoria în unanimitate. Poate pentru că este mai tânăr\", a spus Diaconu, adăugând că nu intenţionează să se retragă.

Adrian Diaconu a pierdut pentru a doua oară în şase luni în faţa lui Jean Pascal, după ce în luna iunie a pierdut titlul mondial.

\"După primul meci nu am avut nimic de zis, am pierdut clar. Dar acum am câştigat. Boxez de 20 de ani şi simt aceste lucruri. Să fim serioşi, o decizie unanimă?\", a comentat Diaconu în cadrul conferinţei de presă.

În schimb, Jean Pascal crede că victoria sa nu poate fi contestată. \"Victoria nu mă surprinde. Am fost mai activ decât Diaconu şi am dominat în majoritatea rundelor. Când au început problemele la umăr, am crezut că sunt terminat, dar nu puteam să mă retrag\", a spus Pascal, care în ultimele două runde nu şi-a mai folosit aproape deloc braţul drept.

Adrian Diaconu nu a reuşit să îşi ia revanşa în faţa lui Pascal, pierzând la puncte lupta pentru titlul mondial la categoria semigrea, versiunea WBC. Pascal este singurul pugilist care l-a învins pe Diaconu la profesionişti.