MENIU

Adrian Cercelescu: Dezastre exotice

Foto: Gândul

Fantastic moment de inspiraţie al administraţiei Capitalei: marţi, când vântul bătea încă slab până la moderat, a anunţat că bagă peste jumătate de milion de lei în copaci. Tei, salcâmi, platani – tot ce se-ndoaie dar nu se rupe – ba chiar şi o perdea verde prin vestul Bucureştilor. Evident, până seara n-avea cum să şi planteze jumătatea aia de milion, dar simplul fapt că există o preocupare în acest sens este remarcabil. Aproape că nici nu mai contează că de bănetul ăsta o să împădurească exclusiv cimitirele, iar pentru a fi foarte exacţi până la capăt – perdeaua verde o să crească doar în Cimitirul Vest. Valoarea acestui proiect al administraţiei nu se pierde, ba dimpotrivă. De-acum ştim o treabă: dacă ne prinde furtuna pe stradă, nu stăm ca proştii că ne cadă copacii în cap, cum s-a întâmplat marţi. Alergăm spre cel mai apropiat cimitir şi ţuşti! scăpăm cu zile. Ar trebui ca Apărarea Civilă să facă un îndreptar cu instrucţiuni şi o listă a adăposturilor anticopac: Reînvierea, Izvorul Tămăduirii...

O analiză sumară arată că marţi seară nu s-a întâmplat nimic anormal în Bucureşti. Faptul că la o viteză a vântului de 70 de kilometri pe oră au căzut 245 de copaci este neglijabil, statistic vorbind. Oraşul are cam 1,5 milioane de pomi, dintre care un milion sunt gata să cadă de bătrâneţe, la orice rafală.

 

Citeşte mai mult în Gândul 

Mai multe articole despre:
capitală dezastre exotic