MENIU

AC Milan nu va mai putea conta pe portarul Christian Abbiati în actuala stagiune

Foto: http://www.sport.it

Oficialii lui AC Milan au anunţat, luni, că titularul postului de portar, Christian Abbiati, va fi supus unei intervenţii chirurgicale la genunchiul drept ca urmare a accidentării pe care a suferit-o în partida cu Siena, din etapa trecută, şi nu va mai putea juca în acest sezon, informează AFP.

Goalkeeperul italian în vârstă de 31 de ani a efectuat în cursul zilei de luni un control medical la clinica din Antwerp a profesorului Marc Martens, cel care a stabilit diagnosticul. "Abbiati va urma o perioadă de reabilitare de două-trei săptămâni, după care se va întoarce în Belgia pentru a se opera", se arată într-un comunicat postat pe site-ul clubului.

Portarul lui AC Milan s-a accidentat în debutul meciului pe care formaţia antrenată de Carlo Ancelotti l-a câştigat, duminică, pe terenul Sienei, scor 5-1. Ulterior, acesta a fost înlocuit de brazilianul Dida, care până la finalul sezonului va fi, cel mai probabil, titular în poarta milanezilor.  
Mai multe articole despre:
AC Milan accidentare portar