MENIU

A.Gorghiu: Astăzi (n.r - joi) vom ieşi cu un raport final, indiferent cât de târziu va fi

Foto: NewsIn

\"Zilele trecute, în cadrul comisiei s-a votat, în unanimitate, ca astăzi, indiferent de oră sau de cât de târziu va fi, să ieşim cu un raport final\", a precizat, la Realitatea FM, preşedintele Comsiei de anchetă a cazului Ridzi, deputatul PNL Alina Gorghiu.

Asta după ce, miercuri, parlamentarii au audiat-o, pentru a doua oară, pe ministrul Tineretului, Monica Iacob Ridzi.

Joi, parlamentarii i-au chemat din nou pe reprezentanţii celor două firme - Mark şi Artisan - care au încheiat contractele pentru organizarea spectacolelor de 2 Mai.

Tot joi, la Parlament au fost chemaţi şi reprezentanţii celor trei subcontractanţi ai ministerului.

Raportul final al Comisie Ridzi va fi transmis apoi conducerii Camerei Deputaţilor, urmând ca, ulterior, să fie supus votului în plen.

În raport, comisia parlamentară poate recomanda sesizarea Parchetului pentru începerea urmăririi penale, sau sesizarea Curţii de Conturi.

 

Ascultă interviul