MENIU

Mihai Stoica îi transmite lui Becali că Stancu este un jucător "nepreţuit" şi nu va ajunge la Steaua

Preşedintele Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a declarat vineri că nu există nicio şansă ca Steaua să-l achiziţioneze pe atacantul Bogdan Stancu, în ciuda faptului că Gigi Becali dădea tranzacţia ca sigură, cel târziu în vară.

"Domnului patron etern, pentru că am auzit că aşa s-a intitulat, îi transmit că Bogdan Stancu este nepreţuit. Pentru restul există Mastercard", a comentat ironic Mihai Stoica, la ieşirea de la Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal.

Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat miercuri că doreşte să-l transfere pe internaţionalul de tineret, Bogdan Stancu, în Ghencea, iar trecera va avea loc cel mai probabil în vară.

Stoica a comentat şi posibilitatea ca unele cluburi să fie depunctate din cauza declaraţiilor conducătorilor: "Nu cred că se poate. Dacă s-ar întâmpla aşa ceva, ar fi multe cluburi la minus, sub zero grade Celsius", a spus Stoica, după care a adăugat că este foarte mulţumit de turul de campionat peste aşteptări pe care l-a avut Unirea Urziceni.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat joi că va cere depunctarea echipelor ai căror conducători mai fac declaraţii la adresa arbitrajelor, după ce George Copos a contestat brigada de la partida Ceahlăul-Rapid, scor 0-1.

Sursa: NewsIn
Mai multe articole despre:
Liga I Gigi Becali Mihai Stoica