MENIU

120 de muncitori români au fost exploataţi de un cipriot

FOTO: google maps

Peste 100 de muncitori români au ajuns sclavi în Cipru.

Cetăţenii români ajungeau în Cipru cu promisiunea găsirii unui loc de muncă, pentru care trebuiau să plătească 800 de euro. Patronul le confisca actele şi îi ţinea în condiţii mizere, fără apă caldă şi fără hrană. Acesta le găsea locuri de muncă temporare şi le încasa salariile. Românii primeau în schimb câte 20 de euro săptămânal, bani care nu le ajungeau nici pentru hrană.

Potrivit ministrului cipriot al Muncii, autorităţile cooperează cu reprezentanţii Ambasadei României pentru a face lumină în acest caz. Românii sunt acum în grija Serviciului de Asistenţă Socială, vor primi ajutor de şomaj şi vor fi ajutaţi să îşi găsească de lucru. Cetăţeanul cipriot a fost arestat, iar autorităţile cipriote anchetează cazul.

 

Mai multe articole despre:
Cipru muncă cetăţeni români Nicosia exploatare