MENIU

Plantele cu care nu dai greș dacă vrei să îndepărtezi pisicile

Oricât de simpatice și de aducătoare de bună-dispoziție sunt pisicile, există locuri în care nu ne-am dori să-și bage nasul și lăbuțele, De exemplu, ghivecele de flori, mai ales când le transformă și în litiere. Partea bună este că nu trebuie să apelăm nici la soluții costisitoare, nici la unele care să le facă rău felinelor.

Pisicile, ca orice animal de pradă, au un simț al mirosului extrem de dezvoltat, iar unele dintre arome nu le sunt deloc pe plac. Dacă vrem să înțelegem modul în care funcționează percepția lor, cam toate mirosurile vegetale pe care noi le calificăm drept "frumoase", lor li se pare respingătoare.

 

O astfel de plantă este LEVĂNȚICA. Mirosul ei aromatic intens le gonește pe pisici, așa că frunze de levănțică sau plante ca atare, dacă este vorba de ghivece transformate pe litiere, le vor face pe pisicuțe să caute alt loc. Dacă a vorba de suprafețe mai mari, cum ar fi grădini, atunci levănțica trebuie plasată din loc în loc, pentru că aria de acoperire a mirosului nu depășește câțiva metri pătrați.

 

Tot din categoria plantelor aromatice care irită nasul pisicilor merită pomenit ROZMARINUL. Acesta conține uleiuri volatile care nu le este pe plac, dar există și feline care-l mai rod, sau mai degrabă îl gustă, atunci când au probleme digestive.

MUȘCATA este o altă floare care are un efect limitat de îndepărtare. Cam jumătate din pisici vor evita să-și facă nevoile în apropierea unei mușcate.

 

Mai multe articole despre:
pisici planta efect gonit pisici