MENIU

Substanța care afectează sănătatea urmașilor timp de mai multe generații! Ce arată studiile

Un studiu recent sugerează că expunerea la anumite pesticide în timpul sarcinii poate crește riscul de boală pentru numeroase generații viitoare.

Cercetarea arată că, în cazul șoarecilor, o singură expunere la un fungicid des folosit, numit vinclozolin, în timpul sarcinii, a crescut riscul de apariție a unor boli timp de 20 de generații de șobolani. Mai mult, problemele de sănătate observate la descendenți nu doar că au persistat, ci au devenit mai severe în generațiile ulterioare.

Deși studiul a fost realizat pe rozătoare, autorii consideră că rezultatele ridică întrebări importante și pentru sănătatea umană, scrie Science Alert.

Cum pot fi transmise efectele de la o generație la alta

Explicația propusă de cercetători ține de un fenomen numit moștenire epigenetică transgenerațională.

Potrivit autorului studiului, Michael Skinner, profesor de biologie la Washington State University, care cercetează de peste două decenii modul în care factorii de mediu pot influența moștenirea biologică, efectele pot apărea deoarece substanța afectează linia germinală, adică celulele din care se formează spermatozoizii și ovulele.

„În esență, atunci când o femelă gestantă este expusă, și fătul este expus”, a explicat specialistul. „Iar linia germinală din interiorul fătului este, la rândul ei, expusă. Din acel moment, efectele pot apărea la urmași și la generațiile următoare”, mai spune acesta.

20 de generații analizate. Efectul a devenit tot mai pronunțat

În cadrul cercetării, oamenii de știință au urmărit mai întâi efectele timp de zece generații și au observat că riscul de boală a rămas ridicat. Ulterior au extins analiza până la 20 de generații pentru a vedea cât de mult pot persista aceste efecte. Și nu doar că riscul nu a scăzut, ba chiar a crescut.

Animalele din liniile afectate au prezentat probleme la nivelul rinichilor, prostatei, testiculelor și ovarelor, iar în generațiile mai târzii au apărut complicații severe în timpul nașterii.

„Prezența bolii a rămas în mare parte constantă, dar în jurul generației a 15-a am început să vedem o agravare a situației”, a explicat autorul studiului. „În generațiile 16, 17 și 18 boala a devenit foarte pronunțată, iar uneori fie mama, fie puii mureau în timpul nașterii”, a mai spus acesta.

Au voie diabeticii să consume miere? Ce recomandă specialiștii

Mai multe articole despre:
sanatate substante chimice studii cercetatori