MENIU

Mircea Sandu îl dă în judecată pe Răzvan Burleanu

Mircea Sandu

Preşedintele de onoare al FRF, Mircea Sandu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că intenţionează să-l acţioneze în justiţie pe preşedintele federaţiei Răzvan Burleanu pentru că a divulgat detaliile contractului său de rentă viageră, urmând a-i cere daune de 500.000 de euro.

"Eu vreau să închei toate socotelile, o să ne vedem pe la tribunal. Bineînţeles că îl voi da în judecată. Am în contractul de rentă viageră o prevedere foarte clară prinvind confidenţialitatea contractului şi în cazul în care este deconspirată se plătesc daune de 500.000 de euro. Sigur că înstanţa decide, dar dacă voi câştiga, îmi voi permite să-i dau săracilor", a declarat Sandu pentru MEDIAFAX.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a făcut publice detaliile contractului şi beneficiile pe care Sandu le are ca preşedinte de onoare al federaţiei.