MENIU

Germanul Tony Martin s-a impus la contratimp. Vincenzo Nibali, câştigător virtual al Turului Franţei

Turul Franţei

Ciclistul german al echipei Omega Pharma, Tony Martin, a câştigat, sâmbătă, etapa a XX-a a Turului Franţei, un contratimp individual pe o distanţă de 54 de kilometri, între localităţile Bergerac şi Perigueux, potrivit Mediafax.

Tony Martin, care a fost înregistrat cu timpul de o oră, şase minute şi 21 de secunde, a fost urmat de olandezul Tom Dumoulin (Giant-Shimano), la un minut şi 39 de secunde, şi de cehul Jan Barta (Team Netapp), la un minut şi 47 de secunde.

Italianul Vincenzo Nibali (Astana) a venit pe locul patru la contratimp şi şi-a păstrat tricoul galben de lider în clasamentul general.

El este urmat de francezii Jean-Christophe Peraud (AG2R), la şapte minute şi 52 de secunde, şi Thibaut Pinot (FDJ.fr), la opt minute şi 24 de secunde, de spaniolul Alejandro Valverde (Movistar), la nouă minute şi 55 de secunde, şi de americanul Tejay van Garderen (BMC), la 11 minute şi 44 de secunde.