MENIU

Bogdan Andone a făcut marele anunț! Când revine Budescu pe teren

Bogdan Andone a vorbit despre revenirea lui Constantin Budescu.

Mijlocașul Astrei s-a accidentat în cantonamentul din Turcia și nu a bifat niciun minut pentru formația din Giurgiu în acest an.

Bogdan Andone a anunțat că Budescu nu va juca în prima etapă din play-off, cu CFR Cluj.

Tehnicianul a precizat că mijlocașul continuă tratamentul și va mai dura cel mult 2 săptămâni până când va reveni pe teren.

”Budi a început uşor, a făcut o alergare uşoară, astăzi se simţea puţin încărcat în zona în care a avut accidentarea. Ieri a fost practic prima alergare şi astăzi nu a fost foarte OK. Continuă tratamentul, probabil că nu va face deplasarea la Cluj, rămânând să îşi continue tratamentul şi perioada de recuperare.

Eu speram să-l am la Cluj, cel puţin să facă deplasarea cu noi, ca să fie împreună cu echipa iar de săptămâna viitoare să intre în programul echipei. Dar după ziua de ieri şi discuţia pe care am avut-o astăzi cu el, cred că va dura ceva mai mult, probabil o săptămână în plus. E un jucător important, de pasă finală, de execuţie, e căpitanul echipei, dar echipa poate câştiga şi fără el” a declarat Bogdan Andone la conferința de presă.

Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.