Spectacol umanitar inedit pentru sinistrații din Broșteni
Spectacol umanitar inedit la Suceava pentru sinistrații care au fost loviți de inundații în localitatea Broșteni. Peste 80 de artiști din Suceava și din toate colțurile țării au urcat pe scenă pentru un spectacol-maraton în care muzica a devenit rugăciune, iar fiecare vers, o mângâiere pentru oamenii devastați de inundații.
Spectacol umanitar în Broșteni
Pentru localnicii care au pierdut tot în calea apelor o rază de speranță a venit de la oamenii cu suflet mare. Peste 80 de artiști din Suceava și din toate colțurile țării au urcat pe scena pentru un spectacol-maraton, cu scopul de-a strânge donații pentru sinistrați.
„Toți cei care au înțeles că trebuie să fie alături de noi au făcut-o din inimă și noi îi respectăm și ii vom respecta întotdeauna. Cei care n-au făcut-o și pot să o facă, să se gândească că oricând putem fi în această situație.”, a declarat Ioan Oroș, primarul comunei Ostra.
Din dorința sinceră de a oferi alinare și sprijin real celor afectați, îndrăgita artistă Laura Olteanu, a inițiat evenimentul prin Asociația Pentru Promovarea Turismului Cultural. Spectacolul intitulat ,,Cântecul care vindeca durerea’’ a avut sprijinul administrațiilor locale.
„Zeci de case distruse, care practic trebuie refăcute de la 0. Avem sute de familii afectate, într-o măsură mai mare sau mai mică și avem mii de oameni care suferă de pe urma acestor inundații. Orice lucru mărunt, orice vorbă bună, orice rugăciune fie că sunt bani sau lucruri materiale sunt binevenite.”, a transmis Alexandru Hurjiu, primarul orașului Broșteni.
„Oamenii au nevoie să simtă că nu sunt singuri. Și dumneavoastră așa cum o faceți de fiecare dată reușiți să adunați oamenii la un loc. Despre asta este vorba în acest moment... solidaritate, despre momente împreună, de a fi mai puternici în fața catastrofelor.”, a transmis Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava.
Trupa Direcția 5, una dintre cele mai iubite formații din România, s-a alăturat imediat cauzei nobile. Nicolae Furdui Iancu a fost unul dintre cunoscuții artiști care au cântat pentru inimile celor greu încercați.