MENIU

S-a schimbat legea pentru salariaţii care au în întreţinere minori încadraţi în grad de handicap

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea care prevede că salariaţii care au în întreţinere minori, încadraţi în grad de handicap, beneficiază de 8 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii.

După promulgarea Legii pentru completarea art. 1181 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, prin excepţie de la prevederile alin. (1), salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani, încadraţi în grad de handicap, beneficiază de 8 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în condiţiile Legii nr. 81/2018, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii.

Dacă salariaţii au în întreţinere 2 sau mai mulţi copii minori încadraţi în grad de handicap, suplimentar faţă de numărul de zile prevăzut la alin. (4), pentru fiecare copil se mai acordă câte două zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în condiţiile prevăzute la alin. (1) – (3).

Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), de prevederile alin. (5) beneficiază şi salariaţii care au în întreţinere copii gemeni, tripleţi sau multipleţi cu vârsta de până la 18 ani. Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoţită, după caz, de certificatul de încadrare într-un grad de handicap al copilului, eliberat în condiţiile legii.

Mai multe articole despre:
angajati minori handicap munca acasa lege noua