MENIU

Diagnosticat greșit în Marea Britanie, tratat cu succes în România

Pentru un tânăr activ, sportul nu este doar o pasiune, ci parte din identitatea lui. Când o accidentare apare pe neașteptate, iar soluțiile medicale întârzie sau sunt greșite, planurile, motivația și echilibrul personal pot fi serios afectate. Povestea lui Darwin arată cât de important este accesul rapid la un diagnostic corect, la o echipă medicală cu experiență și la soluții eficiente, atunci când timpul și mobilitatea sunt esențiale.

Darwin are 25 de ani, locuiește în Brighton, Marea Britanie, și practică intens sporturi precum înotul, ciclismul, alergarea, snowboardingul și, mai ales, fotbalul. În urmă cu un an, în timpul unui meci, a suferit o accidentare severă la genunchiul stâng. A urmat un drum lung și frustrant prin sistemul medical din Marea Britanie. După ore întregi de așteptare la spital și investigații limitate la radiografie și CT, tănărul a fost trimis acasă. Abia după două luni a reușit să efectueze un RMN de genunchi, iar diagnosticul primit a fost unul incomplet, care nu indica necesitatea unei intervenții.

Ulterior, a aflat că diagnosticul inițial fusese stabilit greșit și că, în realitate, era vorba despre o ruptura LIA. Programarea pentru operație în Marea Britanie ar fi presupus o așteptare de până la aproape un an, urmată de o recuperare îndelungată. Pentru cineva care își dorea să revină pe teren și să se pregătească pentru un triatlon, acest interval era imposibil de acceptat.

Aflat în România, la recomandarea apropiaților, Darwin a ajuns la Spitalul Clinic SANADOR, unde a fost evaluat de Dr. Răzvan Dragomir, medic primar ortopedie și traumatologie. După analiza completă a investigațiilor, diagnosticul de ruptură de ligament încrucișat anterior a fost confirmat, iar soluția propusă a fost una clară: ligamentoplastie realizată minim invaziv, prin artroscopie de genunchi.

Intervenția a constat într-o ligamentoplastie cu grefe din tendoane și fixare cu implanturi compatibile RMN. Operația a durat 80 de minute, a fost efectuată cu rahianestezie, iar pacientul a primit permisiunea de a se externa după 24 de ore. Comunicarea constantă cu medicul și explicațiile primite înainte și după intervenție i-au oferit încrederea necesară pentru a urma cu strictețe planul de recuperare.

În prezent, Darwin se simte foarte bine și privește cu optimism reluarea activităților sportive. Apreciază rapiditatea intervenției, costurile accesibile față de spitalele private din Marea Britanie și profesionalismul echipei medicale.

La SANADOR, pacienții cu leziuni articulare beneficiază de consultații de ortopedie și traumatologie, urmate de investigații imagistice de înaltă performanță, cu ajutorul echipamentelor moderne, precum RMN 3 Tesla. Tratamentul este stabilit individualizat, în funcție de fiecare caz în parte.

Atunci când există indicație pentru tratament chirurgical, intervențiile de chirurgie ortopedică sunt realizate la Spitalul Clinic SANADOR într-un bloc operator foarte bine dotat, atât prin proceduri minim invazive, cum este artroscopia, cât și prin operații complexe, precum protezarea articulară.

 

Mai multe articole despre:
sanador