MENIU

Victor Ponta, plan pe următorii 5 ani, pentru corupția din PSD

Premierul Victor Ponta este de părere că, în următorii cinci ani, Partidul Social Democrat poate fi "partidul toleranței zero față de corupție", cu reguli de integritate ferme și "responsabilitate politică".

"Împreună am transformat PSD într-o voce politică importantă pe plan european, care reprezintă valorile de stânga și ideea de dreptate socială. Dar cred că Partidul Social Democrat este abia la început. În următorii ani, putem fi partidul care susține statul social, partidul care guvernează cel mai bine și dă forță economiei românești, dar și partidul toleranței zero față de corupție, al regulilor ferme de integritate și responsabilitate politică", a scris Ponta, vineri, pe Facebook.

În postarea sa, premierul face referire la raportul activității sale ca președinte al PSD în ultimii cinci ani, unde prezintă inclusiv o serie de date statistice privind realizările guvernării social-democrate. "În luna februarie s-au împlinit cinci ani de când colegii social-democrați m-au onorat cu încrederea lor, alegându-mă președinte al PSD. Sunt foarte mândru de ce am realizat împreună! Am reușit să ne atingem, în 2012 și 2014, cea mai mare parte din obiectivele electorale și, de trei ani, reușim să ne îndeplinim și obiectivele la guvernare", a arătat Victor Ponta. 

 Mai multe pe Agerpres