MENIU

Vasile Blaga: N-am de gând să revin în funcţii de conducere în PNL

Fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga susţine că întâlnirea de la sediul fostului PDL, cu alţi lideri de seamă ai democrat-liberalilor, în frunte cu Emil Boc, n-a avut nicio ordine de zi şi a fost mai mult o revedere ca "între vechi colegi, între prieteni".

”Ne interesează partidul (PNL - n.r.), ne interesează parcursul în anul electoral 2019, în primul rând câştigarea alegerilor prezidenţiale, pentru că PSD se comportă asemeni unui partid-stat, vă daţi seama ce ar face dacă ar avea şi preşedinţia?" a aflirmat Blaga la finalul întâlnirii.

Fostul lideri PNL a infirmat şi speculaţiile privind o posibilă revenire la vârful PNL. "Eu nu mai doresc să fiu preşedinte PNL niciodată. Am făcut u pas in spate pentru că aşa am considerat că este corect şi nu imi mai trebuie nicio funcţie în partid. PNL e un partid puternic care poate câştiga alegerile parlamentare."

Pe de altă parte, Vasile Blaga a recunoscut că în PNL există unele probleme de comunicare şi că acesta ar fi fost unul dintre motivele dintre care foşţii PDL-işti, acum în PNL, au dorit să se întâlnească şi să discute.  

Actualul lider al partidului, Ludovic Orban, a fost întrebat dacă există o problemă în interiorul PNL privind susţinerea sa ca preşedinte al partidului, însă a negat.

"Sunt convins că sunt simple speculaţii de presă. La ora actuală, PNL este coerent, extrem de ferm în acţiunea de opoziţie faţă de majoritatea guvernamentală şi extrem de bine ancorat astăzi în procesul de construcţie a unei alternative credibile la modul în care este guvernată România astăzi. (...) Să lăsăm timpul să arate că toate speculaţiile care au apărut de o lună jumătate privitoare la eventuale frământări şi dispute care există în partid sunt invenţii, care nu au niciun fel de legătură cu realitatea", a afirmat Orban.

Mai multe articole despre:
PNL şedinţă liberali partid şedinţe PDL Modrogan