MENIU

UDMR nu vede vreun "motiv serios" de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

UDMR nu vede vreun "motiv serios" de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis / Foto: Administraţia Prezidenţială

UDMR nu vede vreun motiv serios de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, a declarat, la RFI, senatorul Cseke Attila, după ce preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că, din punctul său de vedere, suspendarea preşedintelui trebuie să fie o opţiune serioasă, luni urmând să fie luată o decizie, în coaliţie, în acest sens.

"Nu cunoaştem oficial o asemenea intenţie din partea coaliţiei de guvernământ, dar noi am mai spus despre acest subiect că noi credem că nu se impune demararea procedurii de suspendare a preşedintelui României. Nu vedem astăzi acel motiv serios de încălcare gravă a Constituţiei, prevăzut ca şi criteriu pentru această procedură în Constituţia României", a declarat Cseke Attila, potrivit news.ro.

Dragnea, despre suspendarea lui Iohannis: ”Am discutat cu Tăriceanu. Luni luăm o decizie. Da sau nu”


În opinia senatorului UDMR, "este evident că deciziile CCR sunt obligatorii pentru toţi şi produc efecte faţă de toţi".

"Deci în speţa respectivă, domnul preşedinte Iohannis va trebui să ia o decizie, dar aici avem o problemă de lipsă de reglementare juridică, în sensul în care nu există un termen în care preşedintele republicii să aibă obligaţia de a face ceva legat de o decizie a CCR (...). Noi credem că există un termen rezonabil, care evident, nu e reglementat, dar un termen rezonabil, în care preşedintele Iohannis va trebui să ia o decizie (...). Vedeţi, aici încep interpretările juridice şi n-aş vrea eu să intru în corul acestor interpretatori juridici", a precizat senatorul UDMR.

Miza suspendării lui Iohannis. Planul PSD-ALDE pentru scoaterea din joc a președintelui