MENIU

Tăriceanu merge pe mâna PSD și respinge colaborarea cu dreapta: "Mi s-a propus conducerea PNL"

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, merge pe mâna lui Dragnea și respinge orice colaborare cu actualele formațiuni politice care se pretind de dreapta. Mai mult, Tăriceanu le propune adevăraților liberali să se alăture ALDE.

"Vom colabora în continuare cu PSD. Vom merge în noul guvern cu PSD. Împreună putem face majoritatea necesară pentru viitorul guvern. Trebuie să respectăm voința poporului. O coaliție de centru dreapta ar însemna să încălcăm voința poporului'', a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

"Au fost numeroase încercări de a ne ralia unei formule de centru dreapta. A fost ca la licitație. Ni s-a oferit din ce în ce mai mult. Mi s-a propus chiar să preiau conducerea PNL. Propunerea PNL nu o pot accepta. Cine vrea să ni se alăture, e binevenit'', a adăugat Tăriceanu.
 
"Pentru mine, reunificarea mișcării liberale nu este un lucru care să mă lase indiferent, mi s-a propus chiar să preiau conducerea PNL. (...) Eu cred că PNL are nevoie, înainte de orice, de o clarificare ideologică. (...) Astăzi, pentru toată lumea, inclusiv pentru PNL, trebuie să fie clar că orice opțiune politică trebuie să plece de la voința electoratului. (...) Nu îmi schimb poziția și atitudinea și nu voi face concesii acolo unde nu este nevoie. (...) Aceste propuneri care au venit din partea PNL nu le putem lua în considerare din aceste motive", a mai afirmat Tăriceanu, într-o conferință de presă.