MENIU

Radu Carp, expert în drept constituțional, despre Șova: Ce decide Senatul, dacă PNL câștigă la CCR

Radu Carp, expert în drept constituțional și secretar executiv PNL, a declarat pentru realitatea.net, că dacă contestația PNL la CCR va fi admisă, iar hotărârea în cazul lui Dan Șova va fi declarată neconstituțională, în opinia sa, Senatul va trebui să adopte o nouă hotărâre, cu un alt conținut, prin care să re reinterpreteze votul, astfel încât să fie admisă cererea DNA pentru arestarea lui Dan Șova.

Întrebat care este procedura de urmat în cazul Dan Șova, dacă contestația PNL va fi adimisă de către CCR, Carp a declarat că el consideră că nu trebuie reluat votul, ci doar redactată o altă hotărâre:

”Am citit și eu declarația președintelui CCR, Augustin Zegrean(n.r care susține că grebuie reluat votul), dar nu cred că se poate vota de două ori aceeași cerere. Eu cel puțin, așa interpretez. În cazurile în care  s-a reluat votul,  s-a reluat după ce DNA a mai adunat probe, date. Cum a fost la Vosganian. Nu se poate relua votul. Nu ar însemna că mai avem stat de drept, dacă facem așa. Dacă va fi declarată neconstituțională hotîrârea emisă anterior, va trebui adoptată o nouă hotărâre, prin care să se reintrepreteze rezultatul votului, prin care să fie declarată admisă cererea pentru arestarea preventivă a lui Dan Șova, dar fără se se reia votul. Acolo este menționat articolul 173 din Regulamentul Senatului, prin care cererea DNA este respinsă”. 

Carp a mai precizat că nu există o altă variantă, iar hotărârea va fi declarată neconstituțională, tocmai pentru că votul nu a fost pus în acord cu Constituția:

”Hotărârea va fi declarată neconstituțională, altă variantă nu există. Se poate merge și la infinit cu aceste contestații la CCR.  În actul care a apărut în Monitorul oficial, există deja o contradicție, pentru că la ora la care noi deja vorbim, articolul 173 a fost deja modificat, pentru a fi pus în acord cu Constituția și cu Statutul. Dacă totuși Senatul va vota o nouă hotărâre (indiferent de conținut), aceasta poate și trebuie contestată la CCR, pe motiv că nu s-a respectat decizia CCR. Orice acțiune a Senatului, în afara unei hotărâri care să precizeze numărul de voturi pentru, din numar total de senatori prezenți din ziua votului la cererea DNA privindu-l pe Dan Șova(fiind aplicabil art. 173 din Regulament, in noua formulare), este în contradicție cu decizia CCR”, a declarat Radu Carp. 

Viceliderul grupului PNL din Senat, Tudor Barbu, a anunțat că liberalii depun, joi, la Curtea Constituțională o contestație cu privire la hotărârea Camerei superioare a Parlamentului referitoare la rezultatul votului exprimat în urma cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a social-democratului Dan Șova.

Reamintim că hotărârea redactată de Comisia juridică a Senatului privind votul plenului în cazul Şova, aprobată în Biroul Permanent, a fost publicată miercuri seara în Monitorul Oficial.

Articolul acestei hotărâri prevede că se "constată că nu au fost întrunite condiţiile cerute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi de art. 173 din Regulamentul Senatului, pentru a încuviinţa reţinerea şi arestarea preventivă" a senatorului Dan Şova.

Mai multe articole despre:
0 PNL vot decizie contestatie CCR Dan Şova Radu Carp