MENIU

PSD dă în CLOCOT! Dragnea face, astăzi, lista scurtă a candidaților pentru funcţia de premier

Cu o zi înaintea consultărilor de la Cotroceni, social-democraţii decid, astăzi, lista scurtă a candidaţilor pentru funcţia de premier. Nominalizarea urmează să fie votată mâine, în Comitetul Executiv.

Spre deosebire de sfârşitul anului trecut, când Liviu Dragnea şi-a asumat personal alegerea unui premier al partidului, liderul PSD promite că de această dată va consulta şi comitetul executiv.

Membrii conducerii lărgite vor la rândul lor ca umătorul şef de la palatul Victoria să fie unul dintre ei. O situaţia foarte diferită de momentul în care social-democraţii abia câştigaseră alegerile şi-i încredinţau lui Liviu Dragnea puteri depline.

Printre numele vehiculate cu șanse la nominalizare se află cele ale Vioricăi Dăncilă și Mihai Fifor.

Liderii PSD susțin că nimeni nu va mai vota orbeşte propunerea de premier pe care o va face Liviu Dragnea. Oficial, mandatul pentru Cotroceni va fi dat luni dimineaţă, în cadrul Comitetului Executiv Naţional. Propunerea va fi comunicată apoi parlamentarilor PSD şi ALDE, iar la ora 15.00, numele va fi comunicat de liderii coaliţiei şi preşedintelui, în consultările de la Cotroceni.

Mai multe articole despre:
null