MENIU

Optimism în tabăra Opoziției! Negocieri pentru trecerea moțiunii de cenzură, până în ultima secundă!

Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan,  anunță negocieri până în ultima secundă pentru trcerea moțiunii de cenzură.

,,Astăzi, parlamentarii vor arăta dacă au înțeles ceva din votul românilor din 26 mai. Negocieri pentru trecerea moțiunii de cenzură se poartă până în ultima secundă(...)Avem cele mai mari șanse să dăm jos un Guvern care a gazat români în 10 august, a umilit diaspora la vot, a pus parole de acces în orașe, a arestat protestatari pașnici și a făcut orice pentru a îngenunchea justiția și a scoate România din UE. Astăzi, fiecare vot contează'', scrie Ralua Turcan pe Facebook.

Guvernul Dăncilă se confruntă, astăzi, cu a treia moțiune de cenzură de la instalarea în funcție. Față de celelalte încercări, Opoziția se bazează acum pe sprijinul mai multor parlamentari. Insuficienți, însă, pentru majoritatea necesară. Actualul Executiv poate fi schimbat doar dacă aleși din arcul Puterii vor vota împotriva propriului Guvern. Viorica Dăncilă i-a avertizat deja că vor fi excluși din PSD, dacă se va întâmplă acest lucru.

Mai multe articole despre:
moţiunea de cenzură