MENIU

Iohannis: Biden și-a exprimat mulțumirea față de mersul lucrurilor în privința combaterii corupției

Iohannis: Biden și-a exprimat mulțumirea față de mersul lucrurilor în privința combaterii corupției

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că vicepreședintele SUA, Joe Biden, și-a exprimat mulțumirea față de modul în care merg lucrurile în România în privința combaterii corupției.

"Am discutat despre situația din România. Vicepreședintele Biden și-a exprimat mulțumirea față de mersul lucrurilor în domeniul combaterii corupției, încrederea în continuarea acestui demers", a spus șeful statului, la Ambasada României în SUA.

El a spus că discuțiile au vizat și Parteneriatul strategic dintre România și SUA, cei doi oficiali convenind să se lucreze mai mult și pe partea economică a acestuia.

"În primul rând, am discutat despre Parteneriatul strategic. Împreună am evaluat acest parteneriat care este unul foarte bun, foarte puternic. Partea politică, militară sunt excelente și am convenit să încercăm să lucrăm și pe partea economică. Un parteneriat de acest fel trebuie să aibă partea economică foarte substanțială", a afirmat șeful statului.

El a indicat că în cadrul întrevederii au fost discutate foarte multe probleme care preocupă atât SUA, cât și România.

Iohannis a apreciat că întâlnirea, care a durat mai mult de o oră, a fost foarte caldă.

Întâlnirea dintre cei doi oficiali a avut loc la Casa Albă, iar la întrevedere a participat și noul ambasador al României în SUA, George Maior, relatează AGERPRES.

Șeful statului efectuează o vizită oficială în SUA cu ocazia summitului ONU.