MENIU

Iohannis atacă la CCR legea care șterge interdicțiile aplicate parlamentarilor până în 2013

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a sesizat la Curtea Constituțională legea inițiată de deputatul PSD Florin Iordache prin care încetează interdictiile aplicate de Agenția Națională de Integritate parlamentarilor până în 2013, după ce pe 10 aprilie parlamentul a respins cererea de reexaminare formulată de șeful statului la acest proiect.

Conform inițiativei, adoptată în decembrie anul trecut, interdicțiile aplicate deputaților și senatorilor pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenția Națională de Integritate și care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007 - 2013, până la intrarea în vigoare a Legii 219/2013 pentru modificarea și completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, încetează de drept. Curtea Constituțională s-a mai pronunțat o dată pe această lege, când a fost adoptată inițial, și a respins sesizarea formulată atunci de parlamentarii opoziției.

Redăm mai jos sesizarea formulată de Iohannis:

La data de 13 aprilie 2018, Parlamentul a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Prin obiectul de reglementare această lege vizează încetarea de drept a interdicțiilor aplicate, în temeiul art. 25 din Legea nr. 176/2010, persoanelor care au avut calitatea de senator și/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007-2013, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenția Națională de Integritate și care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator și/sau deputat în perioada 2007-2013, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2013.

Legea menționată a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, instanţa constituţională statuând prin Decizia nr. 52/2018 că dispozițiile acesteia sunt constituționale prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), precum și la art. 147 alin. (4) din Constituție.

În considerarea acestei decizii și distinct de criticile de neconstituționalitate prezentate în obiecția la care Curtea Constituțională a răspuns, învederăm noi critici de neconstituționalitate care, prin raportare la un subiect de o importanță semnificativă[1] pentru asigurarea unui cadru de integritate adecvat, dar și pentru respectarea principiului legalității, precum și a principiului securității raporturilor juridice, necesită o analiză suplimentară din partea Curții Constituționale.

Astfel, considerăm că Legea pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative încalcă prevederile art. 1 alin. (3) - (5), ale art. 147 alin. (4) şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, pentru motivele expuse în cele ce urmează.