MENIU

Guvernul, despre redeschidere a sezonului turistic în România. Anunțul lui Orban după întâlnirea cu reprezentanții Horeca

Premierul Ludovic Orban a continuat, luni, consultările cu reprezentanții industriei Horeca, în perspectiva reluării activității acestui sector, în condiții de siguranță, atunci când situația epidemiologică o va permite. Discuțiile au vizat stabilirea unui calendar de redeschidere a sezonului turistic în România, a activității teraselor și cafenelelor, precum și măsurile de sprijin necesare pentru redresarea acestui sector afectat de pandemia de COVID-19.

Se deschid terasele de la 1 iunie! Esta data agreată de autorități cu reprezentanții HORECA. Regulile și modul în care terasele vor funcționa vor fi gata până joi, astfel încât patronii să își poată organiza restaurantul și terasele până la 1 iunie.

Reprezentanții din industria ospitalității spun însă că mai puțin de jumătate dintre angajați se vor întoarce la muncă. La discuțiile care au avut loc azi la Guvern s-a convenit și asupra unui ajutor pentru cei din industria ospitalității. Astfel, ar putea fi amânată plata unor impozite sau chiria pentru plaje. Pe de altă parte, turiștii și-ar putea primi banii înapoi pentru vacanțele anulate. Dacă numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus nu va crește, sezonul estival s-ar putea deschide la 15 iunie. 

Prim-ministrul a subliniat că la nivelul Guvernului sunt în etapă avansată de pregătire mai multe măsuri de sprijinire a economiei de care va beneficia și industria Horeca. În acest sens, sunt avute în vedere acordarea de garanții guvernamentale pentru creditele contractate de IMM-uri pentru capital de lucru și investiții, prelungirea acordării șomajului tehnic pentru sectoarele care nu își pot relua activitatea, într-o primă etapă, iar, ulterior, susținerea din fonduri guvernamentale a unei părți a cheltuielilor de salarizare pentru angajații ale căror locuri de muncă vor fi menținute de angajatori.
”Guvernul susține, prin măsuri active, reluarea activității sectorului Horeca, atunci când situația epidemiologică o va permite, însă această etapă trebuie atent pregătită, în condiții de siguranță sanitară pentru cetățeni”, a subliniat prim-ministrul.

"Intenţia noastră este aceea de a relaxa gradual, bine gândit, pe baza unor evaluări de risc epidemiologic foarte bine puse la punct toate restricţiile. În măsura în care până la 1 iunie nu vom înregistra o creştere semnificativă a numărului de cazuri vor urma alte măsuri de relaxare pe care le-am gândit şi aceasta, încă o dată, în funcţie de evaluările de risc epidemiologic. Mai ales că se face vreme frumoasă, în condiţiile în care putem să găsim nişte soluţii prin care să reducem riscul de transmitere a virusului, se poate da drumul la terase", a afirmat Ludovic Orban.

Mai multe articole despre:
ludovic orban coronavirus