MENIU

Gorghiu: N-am făcut nicio propunere de premier, vrem alegeri anticipate, apoi îl susţinem pe Predoiu

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, joi, după consultările de la Palatul Cotroceni, că liberalii i-au prezentat preşedintelui Klaus Iohannis varianta alegerilor anticipate şi nu au avansat niciun nume de premier, însă sunt deschişi şi altor variante dacă propunerea lor nu este susţinută, scrie Mediafax.

"N-am făcut absolut niciun fel de propunere pentru prim-ministru. Propunerea cu care PNL a venit a fost aceea de dizolvare a Parlamentului şi de organizare a alegerilor anticipate. Ne-am spus toate argumentele, i-am arătat preşedintelui care sunt temeiurile pe care le bazăm atunci când solicităm anticipate. (...) Suntem într-un moment foarte dificil pentru societatea românească, pentru clasa politică şi cred că, înţelegând ceea ce se întâmplă, nu putem să optăm decât pentru ideea de dizolvare a Parlamentului şi organizare a alegerilor anticipate", a spus Gorghiu.

Mai mult, Gorghiu a arătat că ar fi un "avantaj" dacă s-ar reuşi organizarea alegerilor anticipate odată cu alegerile locale.

Întrebat cum a comentat Klaus Iohannis această propunere, a alegerilor anticipate, copreşedintele PNL Vasile Blaga a precizat: "A spus că înţelege poziţia PNL, că este una consecventă cu cea din ianuarie. Şi discutam de lucrul acesta încă din campania electorală".