MENIU

Dan Vasile Mihale: Tudorel Toader, drujba lui Dragnea și Tăriceanu

Tudorel Toader
Tudorel Toader

La începutul anilor ’90, revista Academia Caţavencu îl supranumea pe senatorul UDMR Verestoy Attila, între timp decedat, "Drujba lui Dumnezeu'', pentru că provenea dintr-un bazin electoral în care principala afacere era tăierea pădurilor din Harghita şi exportarea buştenilor în Austria şi Ungaria. De atunci porecla a fost folosită și adaptată și în cazul altor personaje cu apetență pentru defrișare. Dacă mă uit peste umăr, la mandatului ministrului Toader, cam asta văd: o drujbă care a fost mânuită, în tandem, de  Dragnea și Tăriceanu. 

De când și-a făcut apariția în spațiul public în calitate de ministru al Justiției, Tudorel Toader, profesor de drept penal și fost judecător la Curtea Constituțională, a dovedit o viclenie malefică. Mai întâi s-a luat la trântă cu LEGILE JUSTIȚIEI. Nu și le-a asumat prin OUG, însă, draftul proiectului a plecat la Parlament de la Ministerul Justiției. Draftul lui Tudorel Toader s-a materializat, în comisia toxică Iordache- Nicolicea, Nicolae, în trei legi care au adus României un val de critici din partea UE și NATO și au scos cetățenii în stradă.

Nu au contat prea mult nici criticile internaționale și nici protestele interne, Tudorel Toader a mers mai departe cu modificarea codurilor penale. Și în cazul acestor legi, abilul Tudorel Toader a procedat la fel. Nu și-a asumat nimic, deși este profesor de drept penal, iar codurile penale au ajuns pe mâna unor autodidacți care au reușit aceiași "performanță'' ca și în cazul celor trei legi care au ciuntit justiția. 

În paralel cu modificarea legilor justiției, Tudorel Toader a mai dus un război: eliminarea lui Kovesi. Cu o răbdare de chinez bătrân, Tudorel Toader a elaborat un raport critic, în 20 de puncte, la adresa Laurei Codruța Kovesi în care îi cerea, răspicat, demisia. Cartoful fierbinte a ajuns în grădina lui Iohannis, unde nu a stat prea mult, pentru că președintele a jucat, iar,  prost. În final,  Kovesi a fost revocată chiar de Iohannis, deși acesta anunțase că este mulțumit de activitatea șefei DNA.

Lupta cu DNA a continuat și după revocarea lui Kovesi prin organizarea unui simulacru de concurs la care s-au înscris, pe ultima sută de metri, patru candidați, considerați eligibili la proba eliminatorie, dar nu suficienți de buni ca să ocupe fotoliul de procuror șef al DNA. Așa că procedura se reia până când apare un proiect. În treacăt fie spus, Toader nici nu pare să se grăbească să ocupe postul vacant de la DNA.

Cea mai mare victorie a coaliției majoriare, obținută cu ajutorul drujbei Tudorel Toader, a fost, însă, desecretizarea protocoalelor încheiate de instituțiile din justiție cu SRI. Au fost închise zeci de dosare. Vor mai fi închise sute. Toader a anunțat bomba: OUG pentru revizuirea sentințelor date în baza interceptărilor făcute în baza protocoalelor cu SRI. Operație reușită, pacienta (JUSTIȚIA) este...

Mai multe articole despre:
Tăriceanu Drujba Dragnea tudorel toader