MENIU

Cu sau fără Dragnea, disidenții PSD merg mai departe cu grațierea și amnistia

Disidenții din PSD anunță, în scrisoare, că susțin o inițiativă legislativă pentru amnistie și grațiere și își exprimă susținerea pentru adoptarea pachetului de legi privind Justiția și a legilor care modifică Codul Penal. 

Concret, disidenții susțin adoptarea unei inițiative legislative privind amnistia și grațierea, după o largă consultare și dezbatere cu: Ministerul Justiției, CSM, ICCJ, asociațiile magistraților, UNBR și societatea civilă.

”Reforma justiției și a politicii penale pot reuși, fiind acceptate de societate numai în măsura în care convingem că acestea se fac în interesul protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor”, spune scrisoarea.

Disidenții susțin și adoptarea în această sesiune parlamentară a pachetului de legi privind Justiția, legile de modificare a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului de procedură civilă; legile privind securitatea națională, Codul administrativ, dar și inițiativele legislative necesare punerii în aplicare a măsurilor adoptate de Comitetul Executiv Național al PSD, din 1 septembrie 2018; legea off-shore; legislația privind regimul juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese. 

Nu în ultimul rând, scrisoarea menționează susținerea referendumului național privind revizuirea Constituției din data de 7 octombrie 2018.

Mai multe articole despre:
graţiere PSD amnistie