INCENDIU puternic la Brașov: zeci de oameni, inclusiv copii, evacuați dintr-o clădire în flăcări
Clipe de panică în municipiul Brașov! 30 de persoane, printre care și 12 copii, s-au evacuat de urgență, sâmbătă, după ce un incendiu la acoperişul unei clădiri din oraș, în care se aflau mai multe locuinţe.
Pompierii au fost sesizaţi, sâmbătă, în jurul orei 11.30, în legătură cu izbucnirea unui incendiu la acoperişul unei clădiri aflate pe strada 13 Decembrie din municipiul Braşov, în care se află mai multe locuinţe.
La faţa locului s-au deplasat patru autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi o autocisternă cu apă.
”La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta la nivelul acoperişului, pe o suprafaţă de aproximativ 70 mp. În total, 30 de persoane s-au autoevacuat, dintre care 12 minori”, au afirmat reprezentanţii ISU Braşov.
Pompierii au reuşit să stingă incendiul. În urma evenimentului nu au fost persoane rănite.