Alertă de la ANM. Cod galben de vânt puternic în mare parte din țară până sâmbătă
Administrația Națională de Meteorlogie a emis, joi, mai multe avertizări cod galben de vânt putermic, fiind vizate zonele montane, dar şi sudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi Transilvaniei şi sud-vestul Dobrogei.
Potrivit meteorologilor, joi, la ora 12.00, intră în vigoare informarea de vânt puternic şi precipitaţii.
”Temporar vor fi intensificări ale vântului, joi (26 martie) în Banat, Crişana, Moldova şi sudul Transilvaniei şi noaptea îndeosebi în Oltenia şi Muntenia, iar vineri (27 martie) şi sâmbătă (28 martie) în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 45...55 km/h. La munte, mai ales la altitudini mari, vor fi rafale de peste 70...80 km/h”, anunţă ANM.
Ploile se vor extinde sâmbătă, dinspre sud-vest şi vor cuprinde treptat toate regiunile.
La munte, cu precădere la altitudini mai mari de 1700 m, la început în Carpaţii Meridionali apoi şi în restul zonelor montane va ninge şi se va depune strat de zăpadă, local consistent şi va fi viscol.
”Până la sfârşitul intervalului (luni, ora 10.00 – n.r.) se vor acumula cantităţi de apă de 20...25 l/mp şi local de peste 40...60 l/mp, cu precădere în sud-vestul şi sudul ţării, precum şi în zonele montane. Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar în sud izolat vor fi descărcări electrice”, anunță meteorologii.
De asemenea, ei au emis o avertizare cod galben pentru intervalul 26 martie, ora 12:00 – 27 martie, ora 05:00, când, în sudul Banatului, vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h, iar la altitudini mari în vestul Carpaţilor Meridionali rafalele vor atinge 90...100 km/h.
O altă avertizare vizează intervalul 27 martie, ora 05:00 – 27 martie, ora 22:00.
”În sudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi Transilvaniei şi în sud-vestul Dobrogei vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h, iar la altitudini mari în vestul Carpaţilor Meridionali rafalele vor atinge 90...100 km/h”, anunță ANM.
O altă avertizare cod galben a fost emisă pentru intervalul 27 martie, ora 05:00 – 27 martie, ora 22:00, când, în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj şi Gorj vor fi precipitaţii însemnate cantitativ şi se vor acumula local 20...30 l/mp. Va ploua, iar în vestul Carpaţilor Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, va ninge viscolit şi se va depune strat de zăpadă de 10...15 cm.