Tânăr beat, cercetat după ce a lovit mortal un biciclist de 30 de ani. Cum a încercat să-și ascundă fapta
Un tânăr de 20 de ani este anchetat de polițiștii botoșăneni după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a produs un accident mortal, iar apoi a încercat să ascundă mașina cu care a produs tragedia. Mai mult, acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice. Victima este un bărbat de 30 de ani, care se deplasa pe bicicletă.
"Din verificările efectuate până în acest moment a rezultat faptul că un tânăr de 20 de ani, din comuna Tudora, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe o stradă din aceeași localitate, ar fi surprins și accidentat un alt tânăr, de 30 de ani, care se deplasa cu o bicicletă, pe aceeași direcție de mers. În urma impactului a rezultat decesul victimei. Conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, fără încuviințarea polițiștilor și fără a solicita intervenția cadrelor medicale pentru a acorda îngrijiri medicale victimei, fiind identificat, ulterior, pe un drum din apropiere. Mai mult decât atât, acesta a ascuns autoturismul în curtea unui cetățean din comună și l-ar fi acoperit cu o prelată și cu resturi vegetale", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Autorul accidentului este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.