MENIU

Președintele CNCD desființează decizia în cazul Iohannis. Anunțul lui Asztalos Csaba

Klaus Iohannis

CNCD. Preşedintele CNCD, Asztalos Csaba, critică decizia de a-l amenda cu 2.000 de lei pe Klaus Iohannis pentru că a folosit termenul ”penali”.  

CNCD - Consiliul pentru Combaterea Discriminării l-a amendat pe președintele Klaus Iohannis, cu o majoritate minimă în Consiliu, pentru folosirea termenului ”penali”, dar președintele instituției crede că decizia va fi invalidată de judecători. 

Asztalos Csaba spune că va pune la dispoziţia judecătorilor toate motivele pentru a corecta decizia, după ce preşedintele Iohannis a anunţat că va contesta amenda.

”Ne vom strădui să facem o motivare foarte competitivă astfel încât în instanță, judecătorul să aibă toate instrumentele necesare pentru a putea să judece dosarul”, a declarat la Realitatea TV Asztalos Csaba, care a subliniat că membrii CNCD nu au luat în calcul contextul în care președintele Klaus Iohannis a făcut declarațiile. 

”Președintele s-a referit la persoane care au un anumit statut într-o procedură penală. A făcut referire că aceste persoane au făcut o serie de acuzații la modul în care funcționează parchetele, neafectându-le în niciun fel prezumția de nevinovăție”, a spus președintele CNCD

Klaus Iohannis, amendat de CNCD pentru apelativul ”penali”. Președintele va contesta decizia 

În ultimele luni, reprezentanții CNCD au fost mult mai blânzi cu pesediștii. Pentru declarația în care îi amenința pe etnicii maghiari că vorm flutura lângă steag, premierul Mihai Tudose  a primit doar un avertisment.

Fotoliul lui Tudose a fost luat de Vasilica Viorica Dăncilă, dar și doamna de la Palatul Victoria a șocat o țară întreagă la puțin timp după instalare.

”Acești oameni dezinformează și știu realitatea dar nu vor să o accepte să o vadă. Aceștia oameni cred că sunt autiști”

CNCD a găsit din nou înțelegere pentru reprezentanții puterii. ”Declaraţia în cauză se încadrează în limitele libertăţii de exprimare şi nu constituie discriminare”, au transmis membrii CNCD.

În schimb, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a fost amendat de CNCD cu 1.000 de lei pentru că a comparat coafura Vioricăi Dăncilă cu cea a unui pavian cu mantie.

Mai mult, postul la care a făcut declarația a fost amendat de Consiliul Național al Audiovizualului cu 10.000 de lei pentru încălcarea dreptului la imagine al Vioricăi Dăncilă.

Mai multe articole despre:
CNCD Klaus Iohannis penali