MENIU

Ce se întâmplă dacă PSD îl suspendă pe Klaus Iohannis

PSD şi ALDE iau în calcul, ca variantă de lucru, suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis dacă acesta va continua să refuze propunerile de premier ale celor două partide. Referendumul de suspendare ar avea, în premieră, un prag de 30%, Liviu Dragnea poate deveni preşedinte interimar al României şi se poate ajunge la noi alegeri prezidenţiale, informează evz.ro

În cazul “săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei”, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună.

PASUL 1. Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor. Actualul Parlament are 465 de membri, astfel că este nevoie de 155 de semnături pentru iniţierea procedurii suspendării lui Klaus Iohannis. PSD şi ALDE deţin 250 de voturi de parlamentari.

PASUL 2. Propunerea de suspendare e trimisă Curţii Constituţionale spre consultare, menţionându-se şi termenul până la care aceasta trebuie să se pronunţe. CCR dă aviz consultativ.

"Sigura soluţie pentru Dragnea este suspendarea preşedintelui". Anunţul care cutremură România

PASUL 3. În termen de 24 de ore de la primirea avizului CCR, Parlamentul votează în şedinţă comună propunerea de suspendare. La dezbateri e invitat şi Preşedintele României, căruia i se va da cuvântul, la cererea sa, oricând în timpul dezbaterilor, pentru a da explicaţii asupra faptelor ce i se impută. Hotărârea privind suspendarea preşedintelui se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile. PSD şi ALDE au majoritate în Parlament.

PASUL 4. Dacă Preşedintele este suspendat din funcţie, interimatul funcţiei de preşedinte al României se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului (Călin Popescu Tăriceanu) sau de preşedintele Camerei Deputaţilor (Liviu Dragnea). Preşedintele interimar nu poate adresa Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii, nu poate dizolva Parlamentul, nu poate organiza un referendum.

Sevil Shhaideh NU va fi premier. Iohannis a respins propunerea PSD-ALDE

PASUL 5 Dacă propunerea de suspendare din funcţie a fost aprobată, hotărârea se trimite Guvernului în vederea organizării, în cel mult 30 de zile, a unui referendum pentru demiterea Preşedintelui. Referendumul este valabil dacă participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Demiterea Preşedintelui României este aprobată cu majoritatea voturilor valabil exprimate.

PASUL 6. Dacă referendumul este aprobat, Klaus Iohannis este demis din funcţie şi intervine vacanţa funcţiei de Preşedinte al României. În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri prezidenţiale.

Sursa: evz.ro