MENIU

Avocatul Elenei Udrea, noi detalii despre reţinere: Şansele de extrădare sunt zero

Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, a declarat joi dimineaţă că şansele de extrădare ale Elenei Udrea sunt zero, în condiţiile în care copilul acesteia este cetăţean costarican, în timp ce Alina Bica este acuzată de o faptă care în legislaţia de acolo nu are corespondent.

"Se află în custodia autorităţilor din Costa Rica (n.r.: Elena Udrea). Nu putem vorbi de arestare. E posibil să putem vorbi despre o măsură preventivă pe perioada soluţionării de extrădare, dar sperăm să fie o măsură temporară. După opinia mea, care e o opinie personală, şansele sunt zero (nr: de extrădare)", a declarat Veronel Rădulescu, apărătorul Elenei Udrea.

Avocatul spune că este puţin probabil ca autorităţile din Cista Rica să separe mama de copilul său.

"Drepturile se referă la drepturile de protecţie a copilului fiindcă fiica ei e cetăţean costarican, iar mama nu poate fi despărţită de fiica ei, de aceea spuneam că şansele sunt zero. Ca atare nu poate fi pusă în aplicare.

În prezent se află în grija bunicii ei, mama Elenei Udrea şi a tatălui ei, Adrian Alexandrov la domiciliul lor din Costa Rica", a mai spus avocatul.

Legat de Alina Bica, reţinută la ea în Costa Rica, avocatul spune că: "Bica, condamnată fiind pentru o infracţiune de favorizare a infractorului, aceasta infracţiune nu îşi are corespondent în legislaţia din Costa Rica, drept urmare nu poate fi considerată temei de extrădare".

 
Mai multe articole despre:
extrădare avocat Elena Udrea