Secretul Marei Bănică. Cum a reușit să slăbească 20 de kilograme la 50 de ani
Jurnalista Mara Bănică, concurentă în cel mai recent sezon al unui show cunoscut, a trecut printr-una dintre cele mai dificile experiențe ale vieții sale. Alături de prietenul său, Serghei Mizil, vedeta a dus la bun sfârșit aventura televizatã, însă la întoarcerea acasă a decis să facă o schimbare radicală.
Deși pe durata competiției a mâncat puțin, stresul și condițiile dificile i-au adus câteva kilograme în plus. După ce s-a văzut pe micul ecran, Mara a realizat că nu se mai simțea bine cu felul în care arăta. „Ajunsesem la mărimea 42-44 și nu mai eram eu”, a recunoscut ea.
Dieta care a dat rezultate
În doar câteva luni, Mara Bănică a reușit să scape de aproximativ 20 de kilograme, iar secretul ei, spune ea, nu ține de vreo dietă sofisticată, ci mai degrabă de voință și disciplină.
„Totul e o chestiune de minte. Nu există altceva decât înfometare controlată și multă apă. Practic, am redus drastic aportul caloric, am combinat cu fasting și atunci când îmi era foame, beam apă. A fost greu, dar a funcționat”, a declarat vedeta pentru Click.ro.
Mara a explicat că regimul său nu seamănă cu o cură clasică de slăbire, ci cu o adaptare personală, inspirată de experiența trăită în competiție. „A fost ca la emisiune, doar că de data asta aveam apă rece la discreție, acasă. A contat enorm”, a spus ea, glumind pe seama efortului depus.
Vedeta consideră că transformarea ei este o dovadă că motivația poate face diferența. „Cu mintea putem învinge orice, dar e greu. Trebuie să fii foarte hotărât și să nu renunți atunci când ți-e greu”, a mai adăugat jurnalista.