O furtună de zăpadă a lovit SUA. S-a declarat stare de urgență
O furtună de zăpadă a lovit nord-estul Americii, iar în mai multe state, printre care se numără și New York și New Jersey, a fost declarată stare de urgență. Mii de zboruri au fost anulate, iar pasagerii au rămas blocați în aeroporturi. Peste 30.000 de case au rămas fără curent electric.
Localnicilor li s-a recomandat să evite să se urce la volan din cauza condițiilor periculoase. În New York, stratul de zăpadă a atins până la 25 de centimetri. Aceasta a fost cea mai puternică ninsoare din oraș din ultimii 3 ani.
Alertă uriașă! Peste 9.000 de zboruri au fost anulate
Peste 9 mii de zboruri din zonă au suferit întârzieri sau au fost chiar anulate. Mai multe companii au renunțat la taxele de modificare, pe care le-ar fi perceput în mod normal pentru reprogramarea curselor.
Avertismente de furtună de gheață și alerte meteorologice de iarnă au fost emise și pentru o mare parte din Pennsylvania, dar și pentru zone întinse din Massachusetts. În New Jersey și Pennsylvania, au fost impuse restricții asupra traficului comercial pe unele drumuri, inclusiv pe multe autostrăzi interstatale.