Criză de apă pe Valea Slănicului. Soluția de avarie propusă de Compania de Apă Buzău, blocată de autorități și Geoparcul UNESCO
Valea Slănicului din județul Buzău trece printr-o criză de apă fără precedent, după ce Barajul Cireșu – principala sursă de alimentare pentru mai multe localități – a scăzut la mai puțin de 10% din capacitate.
De peste o lună, apa este furnizată cu program în comunele Mânzălești, Vintilă Vodă, Beceni, Sărulești și în satul Fulga din comuna Cernătești. În lipsa unor ploi consistente, există riscul ca în doar câteva zile alimentarea să fie sistată complet.
Soluția propusă: captarea din Lacul Meledic
Pentru a evita oprirea totală a apei, Compania de Apă Buzău a propus captarea provizorie din Lacul Meledic, un lac de apă dulce format pe un masiv de sare, aflat pe lista patrimoniului Geoparcului UNESCO „Ținutul Buzăului”.
Inițiativa a primit inițial undă verde de la Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, însă s-a lovit rapid de opoziția primarilor din zonă, a comunităților locale și a reprezentanților Geoparcului, care avertizează asupra riscurilor ecologice.
Reacții și avertismente
Primarul din Mânzălești, Viorel Moldoveanu, a atras atenția că lacul este deja secat parțial:
„Nu știe nimeni ce debit există acolo. Dacă va fi exploatat, există riscul să dispară definitiv. În zonă au fost aproape 10 lacuri, acum mai sunt doar două și acelea cu apă puțină.”
La rândul său, edilul comunei Lopătari, Claudiu Constantin, consideră măsura inacceptabilă:
„Captarea chiar și parțială a apei din Lacul Meledic poate afecta un patrimoniu unic al Geoparcului UNESCO. Avem nevoie de investiții în soluții durabile, nu de improvizații care pun în pericol mediul.”
Reprezentanții Geoparcului au avertizat, de asemenea, că lacul ar putea dispărea în doar câteva luni dacă ar fi exploatat.
Decizia finală
În urma presiunilor, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a suspendat hotărârea privind captarea apei din Lacul Meledic. Prefectul Liliana Sbîrnea a precizat că, deși măsura ar fi fost monitorizată strict, majoritatea primarilor au cerut renunțarea la proiect:
„Acum ne rugăm să plouă, pentru că pe termen scurt nu există altă soluție viabilă.”
Între timp, meteorologii au emis un Cod galben de instabilitate atmosferică pentru zona de munte a județului, cu averse torențiale ce ar putea aduce între 15 și 35 l/mp, o speranță pentru refacerea parțială a rezervelor de apă.
Compania de Apă Buzău a anunțat că, în lipsa avizelor, nu a început lucrările pregătitoare pentru captarea din Lacul Meledic și, după decizia CJSU, nu va putea continua acest demers. Astfel, dacă seceta persistă, locuitorii de pe Valea Slănicului riscă să rămână complet fără apă.