MENIU

ACCIDENT CERNAVODĂ. Şoferul nu avea permis de conducere

Accident cumplit la Cernavodă

ACCIDENT CERNAVODĂ. Şoferul care duminică a căzut cu maşina într-un canal de aducţiune de la ieşirea din Cernavodă, în urma accidentului decedând şase persoane, între care trei copii, nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, au stabilit, miercuri, polițiștii constănțeni.

ACCIDENT CERNAVODĂ. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Constanţa, imediat după producerea accidentului, în urma verificărilor făcute în bazele de date naționale se stabilise că șoferul, Vadet Memet, de 44 de ani, nu avea permis de conducere emis de autoritățile române. Ulterior, oamenii legii au făcut verificări și la Centrul de Cooperare Polițienească Internațională al IGPR, pentru a se stabili dacă acesta avea permis de conducere emis de autoritățile din Turcia și s-a descoperit că acesta nu avea un astfel de permis.

"În urma verificărilor făcute de către polițiștii rutieri la Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, cu privire la situația permisului de conducere al şoferului implicat în accidentul produs duminică pe DN 22C s-a stabilit că acesta nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Constanța, Cristina Vasile.

Duminică seară, maşina condusă de Vadet Memet şi în care se mai aflau cinci persoane - un bărbat, o femeie și trei copii în vârstă de 5, 9 și 10 ani - a lovit balustrada de protecţie din dreapta sensului de mers şi a căzut de pe un pod rutier într-un un canal de aducțiune, la ieşirea din Cernavodă.

La fața locului au ajuns mai multe ambulanțe și echipaje SMURD, precum și un echipaj de scafandri de la ISU "Dobrogea", maşina fiind scoasă din apă, care avea o adâncime de 6 - 7 metri, după aproximativ patru ore, cu ajutorul unei macarale a unui agent economic din Cernavodă.

În autoturism au fost găsite trupurile a cinci persoane decedate - șoferul, băiatul său în vârstă de 18 ani, o nepoată de 27 de ani și o altă nepoată în vârstă de 5 ani și un băiat de 10 ani, coleg cu fiul său mai mic. Ulterior, rudele victimelor i-au anunțat pe anchetatori că în mașină ar fi trebuit să se mai afle și fiul cel mic al șoferului, în vârstă de 9 ani. Polițiștii au apelat la scafandrii de la ISU "Dobrogea", care luni dimineață au reluat căutările, iar după aproximativ o oră au reușit să găsească trupul copilului.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Constanţa, medicii legişti constănţeni au stabilit, în urma necropsiei, că în momentul producerii accidentului şoferul, Vadet Memet, se afla într-o stare avansată de ebrietate, rezultatele indicând o valoare de 1,65 gr/l alcool pur în sânge şi 2,20 gr/l alcool pur în urină.