MENIU

Un pitbull a salvat din incendiu un băiat de 13 ani

Un pitbull a devenit erou în Indianapolis (SUA) după ce a salvat din incendiu un băiat de 13 ani, cu deficiențe de auz, scrie duminică The Independent în ediția sa electronică, potrivit AGERPRES.

Băiatul, Nick Lamb, care s-a născut cu deficiențe de auz, era singur acasă și adormise fără dispozitivele sale auditive când în locuință a izbucnit, miercuri seara, un incendiu. Deși focul se răspândise iar casa se umpluse de fum, băiatul nu a putut auzi lătratul de avertizare al câinelui, Ace. În loc să fugă să se salveze, patrupedul a început să îl lingă pe față pe băiat până când acesta s-a trezit.

Lindsay Bernard, mama lui Nick, a declarat pentru o agenție de știri că pitbullul a fost cel responsabil de salvarea vieții lui Nick, pentru că el nu s-ar fi trezit din cauza zgmotelor.

Mai multe articole despre:
incendiu ANI băiat salvat Pitbull