MENIU

MISS WORLD 2014. Cine este şi cum arată CEA MAI FRUMOASĂ FATĂ din lume - GALERIE FOTO

<p>MISS WORLD 2014. Rolene Strauss</p>
<p>MISS WORLD 2014. Rolene Strauss</p>
<p>MISS WORLD 2014. Rolene Strauss</p>
Rolene Strauss

Reprezentanta Africii de Sud, Rolene Strauss, în vârstă de 22 de ani, a fost aleasă duminică Miss World 2014, la sfârșitul celei de-a 64-ediții a concursului de frumusețe care s-a desfășurat la centrul ExCeL din Londra și la care au participat candidate din 121 de țări, informează EFE, scrie Agerpres.

Noua regină a frumuseții a dedicat țării sale titlul obținut. 'Africa de Sud, acesta este pentru tine', a spus tânăra după ceremonie, în cadrul căreia a primit coroana din mâinile Miss World 2013, filipineza Megan Young.

'Nu am suficiente cuvinte pentru a spune cât sunt de recunoscătoare că reprezint o națiune atât de diversă (...) Cu viziunile și visurile mele, pot aduce sensul titlului Miss World la un nivel superior', a mai declarat Rolene Strauss, citată de metronews.fr.

Studentă la medicină, tânăra brunetă, cu o înălțime de 1,77 metri, pasionată de sport și muzică, a fost printre favorite la casele de pariuri britanice.

Noua Miss World va vizita în curând Hondurasul pentru construirea unei școli ce va purta numele Miss Honduras, Jose Maria Alvarado, și al surorii ei, Sofia Trinidad Alvarado, ucise în urmă cu câteva săptămâni.

Rolene Strauss este a treia reprezentantă a țării sale care câștigă această distincție, după Penélope Anne Coelen, în 1948, și Anneline Kriel, în 1974. Sora celei mai frumoase femei din lume în acest an, Jo-Ann Strauss, a fost încoronată Miss Africa de Sud în anul 2000.