Liderii Coaliției se întâlnesc pentru prima dată în acest an pentru a tranșa măsurile de reducere a cheltuielilor
La ora 13:00 are loc ședința decisivă a coaliției pentru reforma planificată încă din vara anului trecut, marcată de scandaluri în lanț. Liderii trebuie să ia o decizie clară astăzi înainte de elaborarea noului buget. În acest timp, PSD consultă primarii din țară pentru a vedea dacă mai rămân sau nu la guvernare. Liberalii se reunesc și ei în ședință de urgență azi la ora 17.
Potrivit documentului pus în transparență, instituțiile publice vor fi obligate să reducă cheltuielile cu personalul fie prin concedieri, fie prin tăieri de salarii. În administrația locală, procentul impus este de 10%, însă aplicarea concretă a măsurii rămâne la latitudinea primarilor.
În paralel, PSD a început consultări cu primarii din toată țara pentru a evalua dacă partidul mai rămâne sau nu la guvernare în contextul acestor măsuri.
Chiar și edili PNL sunt nemulțumiți atât de modul în care au fost majorate taxele locale, cât și de obligația de a opera reduceri de personal sau de salarii, pe care o consideră dificil de aplicat fără a afecta funcționarea administrațiilor.