Miron Mitrea: „Cei care vor să rescrie ordinea mondială sunt americanii conduși de Donald Trump”
Într-o nouă ediție a emisiunii „Culisele Puterii”, Miron Mitrea a vorbit despre schimbările majore care au loc la nivel global, sub conducerea lui Donald Trump.
Analistul politic a atras atenția asupra faptului că SUA, prin deciziile recente, redefinesc regulile ordinii mondiale, iar Europa, inclusiv România, trebuie să fie atentă la implicații.
Mitrea a explicat că, deși discuțiile despre o nouă ordine mondială s-au concentrat pe puteri emergente precum China, Rusia sau India, adevăratul motor al schimbărilor globale este administrația americană. Potrivit acestuia, Trump a scos SUA din majoritatea organizațiilor internaționale și încearcă să le înlocuiască cu structuri noi, care îi oferă Statelor Unite un rol mai influent în lume.
„Lucrurile sunt complicate, iar singurul lucru pe care România îl face astăzi este să își exprime îngrijorarea. Suntem la marginea a ceea ce se întâmplă în lume astăzi. Să simplific un pic lucrurile. Toată lumea vorbea lunile trecute despre o nouă ordine mondială și toată lumea se referea atunci la China, Rusia, India, Brazilia, la țările emergente. Foarte puțină lume a fost atentă la SUA, pentru că dacă ne uităm la ce se întâmplă astăzi, cei care vor să rescrie ordinea mondială sunt americanii conduși de Donald Trump.
Donald Trump a scos America din aproape toate instituțiile internaționale, nu dă doi bani pe fosta ordine internațională și încearcă să creeze una nouă. Plecând de la o situație obiectivă, și anume că SUA au fost principalul finanțator al tuturor acestor organizații internaționale, dreptul lor de vot acolo nu a fost mai mare decât al altora. Ba, de multe ori, s-au găsit într-o situație de inferioritate și asta le-a creat o frustrare, cel puțin celor din Partidul Republican, și au decis să ia măsuri.
Și Donald Trump, în stilul lui caracteristic, rescrie toată ordinea mondială sau încearcă să o rescrie, înlocuind aceste instituții cu niște organizații ad hoc, cum le spun eu. A făcut acest lucru în Fâșia Gaza, care e de două-trei județe, nu e mare lucru. Dar acela a fost un experiment, și văzând cum merg, sau nu merg, negocierile de pace din Ucraina, s-a gândit să înlocuiască ONU, care, fie vorba între noi, și-a cam trăit traiul, și-am mâncat mălaiul, nu mai face mare lucru de câțiva ani decât să protesteze, cu o nouă construcție.
Nu sunt la zi cu toate și nu suntem noi cu toate informațiile despre ceea ce vrea și care este structura. În orice caz, România nu poate rămâne în afară. Dacă marile puteri, conduse de Donald Trump în rescrierea ordinii mondiale, consideră că un asemenea consiliu de pace este important, în niciun caz România nu trebuie să stea pe margine.
Când am auzit că puterea de la București se consulta ca să vadă ce trebuie să facă, am înțeles că ei așteaptă să vadă ce le spun cei de la Bruxelles să facă. Pentru că, evident, astăzi Europa se găsește într-o situație extrem de delicată, actualii lideri ai Europei, ca și liderii români, nu sunt preocupați de ce se întâmplă cu țara lor sau cu Europa, ci sunt ocupați să își păstreze puterea politică, această putere a partidelor centriste care au condus Europa de la război încoace. Lucrurile se schimbă, Europa este depășită astăzi în mod clar de evenimente care se petrec în lume.
Europa s-a ocupat în ultimii ani de lucruri absolut nesemnificative sau de mică importanță. Au uitat că economia este baza existenței unui stat, unei uniuni, în cazul acesta Uniunea Europeană. Au abandonat dezvoltarea economică, au pierdut timpuri importanți în lupta cu tehnologia nouă, au folosit resurse în zone de importanță medie sau mică, au legat dopul de sticlă, au hotărât să mâncăm gândaci, s-au ocupat de drepturile LGBTQ, dar au uitat să se ocupe de economie, apărare, politică externă. Poate se trezesc astăzi, mie mi-e frică că nu. Mi-e frică că așa cum noi avem o conducere politică absolut handicapată astăzi, care nu e capabilă să ia decizii importante, la fel se întâmplă și în Europa”, a spsu Miron Mitrea la Realitatea Plus.
Miron Mitrea, despre criza de la CCR și viitorul lui Ilie Bolojan: „Nu va pleca prea curând”