MENIU

Discul Beatles "Măcelari" din colecţia lui John Lennon, scos la licitaţie

Un disc rar al formaţiei The Beatles, cu celebra copertă "Măcelarii", care s-ar fi aflat în posesia lui John Lennon, ar putea fi vândut la o licitaţie cu 136.000 de lire. 

Copertă ''butcher'' (măcelar) a albumului ''Yesterday And Today'', care îi arată pe cei patru Beatles îmbrăcaţi cu halate albe, acoperiţi cu bucăţi de carne crudă şi păpuşi decapitate, a provocat indignare la lansarea în Statele Unite, în 1966 şi a fost retrasă.

Fotografia şocantă era o formă de protest faţă de atrocităţile războiului din Vietnam. 

Copia discului "butcher" scoasă la licitaţie ar fi aparţinut chiar lui John Lennon, care a dăruit-o în 1971 unui fan, cu autograf şi cu o schiţă făcută pe spate de marele muzician, potrivit Press Asociation, citată de Agerpres .

Ulterior, fanul a obţinut, pe aceeaşi copertă, şi autografele altor doi membri Beatles, Ringo Starr şi Paul Mccartney. 

Licitaţia va avea loc la The Beatles Story Museum din Liverpool, pe 9 mai, iar preţul de pornire este de 136.000 de lire.

Mai multe articole despre:
John Lennon Beatles