MENIU

Război în Ucraina, ziua 1.406. Volodimir Zelenski, despre negocierile de pace: ”Ucraina nu poate pur și simplu să renunțe la teritoriile sale”

Război în Ucraina, ziua 1.406

Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina nu poate pur și simplu să renunțe la teritoriile sale ca parte a unui acord de pace cu Rusia, deoarece acest lucru ar contraveni legislației ucrainene, opiniei publice și realităților de pe teren. Între timp Ucraina a intrat în ziua cu numărul 1.406 a războiului. 

Liderul de la Kiev a subliniat că problema teritorială este cel mai dificil aspect al discuțiilor pentru încheierea războiului și rămâne singurul punct în care pozițiile Ucrainei și Rusiei diferă fundamental.

”Nu ne putem retrage pur și simplu. Este în afara legii noastre. Nu ne putem pur și simplu retrage de pe teritoriile noastre. Nu este vorba doar de lege. Oamenii locuiesc acolo și, de asemenea, armata noastră este acolo”, a declarat președintele Ucrainei în cadrul unui interviu pentru FoxNews.

În plus, el a ținut să precizeze faptul că aproximativ 300.000 de oameni locuiesc în aceste zone, mulți dintre ei fiind afectați de lupte. Potrivit liderului de la Kiev, sute de oameni au fost răniți și zeci au fost uciși, motiv pentru care problema teritorială nu poate fi tratată formal sau privită exclusiv ca o chestiune politică.

De asemenea, Zelenski a confirmat că planul de pace în 20 de puncte a fost aprobat în proporție de aproximativ 90%. Doar două puncte rămân nerezolvate, problema teritorială fiind cea principală.

”Când am spus 90% , este adevărat. (...) Cred că avem o problemă cu o singură întrebare. Este vorba despre teritorii. (...)Avem opinii diferite cu rușii. Acest lucru este important, nu cu americanii, ci cu rușii”, a mai spus președintele ucrainean. 

Totodată, președintele Ucrainei a afirmat că Statele Unite înțeleg pozițiile tuturor părților și încearcă să găsească soluții de compromis. 

Mai mult, el a menționat că Ucraina a demonstrat în ultima lună pași concreți meniți să promoveze procesul de pace.

Comentând posibilitatea unui referendum privind concesiile teritoriale, Zelenski a declarat că o astfel de mișcare nu ar produce un rezultat pozitiv și nu ar fi susținută de societatea ucraineană.

”Cea mai rea cale este să ieșim din Donbas. Va fi un risc mare pentru Ucraina, inacceptabil de ucraineni, de mine personal, iar referendumul nu va fi pozitiv”, a mai transmis președintele Ucrainei. 

Mai multe articole despre:
Rusia razboi Ucraina