MENIU

Cum ne îngrijim tenul în sezonul rece - SFATURI utile

Ten

An de an, sezonul rece riscă să îşi pună amprenta asupra tenului nostru dacă modul în care ne îngrijim pielea nu este corespunzător. Specialiștii atrag atenția asupra faptului că indiferent de vârstă și de tipul de ten, acesta are nevoie de o atenție sporită, mai ales în timpul sezonului rece.

Este important de știut că odată cu venirea sezonului rece trebuie să acordăm o atenție deosebită tenului. Pentru a evita aspectul uscat și senzația de uscăciune, curăță delicat fața, hidrateaz-o și folosește produse cât mai naturale. De asemenea, măștile pe bază de miere de albine, ou, suc de castravete, argilă sau aloe vera sunt mereu o idee bună, mai arată sursa citată.

Iatcă câteva sfaturi de care, dacă vei ține cont, te vor ajuta să ai un frumos și ten sănătos.

1. Odată cu venirea sezonului rece rutina de curățare a feței trebuie schimbată

Toate persoanele pot să aibă zone uscate pe piele în timpul sezonului rece. Dacă pielea ta este mai uscată şi sensibilă, foloseşte un ulei de curăţare sau un produs de curăţare cremos. Dacă ai tenul predispus la acnee, este recomandat să înlocuiești produsele de curăţare care conţin acid salicylic cu o formulă mai blândă, cum ar fi geluri de curăţare cu ceramide, se arată pe un blog despre frumusețe și sănătate.

2. Hidratarea pielii este esențială

Rutina ta de îngrijire a pielii nu va fi aceeaşi pe parcursul toamnei sau lunilor de iarnă, deoarece aceasta are nevoie de mai multă hidratare. În timpul lunilor reci de peste an, pielea ta poate să facă faţă cremelor mai grase, care în alte circumstanţe ți-ar încărca tenul. Cremele de faţă care conţin acid hialuronic sau glicerină te vor ajuta şi îţi vor hidrata pielea, mai ales dacă ai tenul predispus la acnee.

3. Exfolierea pielii - un "MUST" 

Exfoliază cu blândeţe pielea, o singură dată pe săptămână. Folosește măști naturale, pe bază de făină de mălai, zaț de cafea, argilă sau miere de albine.

4. Apa fierbinte direct pe pielea de pe față, de evitat

Nu clăti niciodată fața cu apă fierbinte, ci folosește apă călduță. Utilizează, pe cât posibil, apă micelară și apă termală.

5. Produse din ingrediente naturale, cele mai sănătoase

Produsele folosite sunt esențiale, pentru că pielea absoarbe substanțele pe care acestea le conțin. Optează pentru cosmetice bio, de la săpunuri, geluri de curățare, loțiuni tonice, apă micelară sau creme. Cremele și loțiunile pe bază de plante, argilă sau aloe vera sunt foarte benefice pentru elasticitatea și pentru hidratarea de care ai nevoie în sezonul rece.

6. Acordă atenție buzelor

Pe lângă ten, buzele au și ele nevoie de o îngrijire specială atunci când este frig. Vântul și gradele cu minus pot provoca uscarea lor, roșeață și senzație de usturime. Folosește, periodic, un balsam de buze din ingrediente care hidratează optim. În plus, înainte de culcare, poți aplica miere de albine, ulei de măsline sau de cocos, mai arată sursa citată.