MENIU

Cea mai puternică rugăciune din Joia Mare, în Săptămâna Luminată

SĂPTĂMÂNA MARE. Ce trebuie să faci în JOIA MARE

Se spune că rugăciunile au putere mai mare în Săptămâna Luminată, când cerurile sunt deschise după Învierea Domnului. Iată care este cea mai puternică rugăciune specială a Sfântului Uerarh Antim Ivireanul, închinată Mântuitorului Iisus Hristos.

Antim Ivireanul a trăit în secolul al XVII-lea și în calitate de mitropolit al Ungrovlahiei (al Țării Românești) a contribuit esențial la tipărirea de cărți religioase, printre primele de pe teritoriul țării noastre. De asemenea, este cel care a înființat prima bibliotecă publică din București.

Rugăciunea de joi a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul către Mântuitorul nostru.

“Dumnezeule și Părinte al Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care m-ai ridicat din patul meu și m-ai îndrumat pînă în acest ceas al rugăciunii, dă-mi harul Tău, deschizîndu-mi gura.

Călăuzește-mă cu Duhul Tău cel Sfînt și învață-mă îndreptările Tale. Cîte ți-am greșit pînă în acest ceas, cu cuvîntul, cu fapta sau cu gîndul, cu voie ori fără de voie, slăbește, lasă, iartă, după mare mila Ta. Că, dacă Te vei uita la faradelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la Tine este izbavirea. Tu ești Unul Sfînt, ajutator puternic și apărător al vieții noastre și pe Tine Te laudă toată zidirea în veci. Amin.”

Sursa: ortodoxia.me.