MENIU

Brigitte Năstase și Florin Pastramă, cu actele la starea civilă

Brigitte Năstase s-a decis să-și încerce, din nou, norocul, în dragoste, după divorțul de Ilie Năstase. Ea și Florin Pastramă sunt deciși să-și jure iubirea veșnică în fața altarului. 

Cei doi s-au îndrăgostit la reality-show-ul PRO TV „Ferma – Un nou început” şi au făcut planuri mari de viitor. Potrivit Click!, cei doi şi-au depus ieri actele necesare pentru cununia civilă la primăria din Voluntari (Ilfov), semn că ceremonia e foarte aproape.

Puţin după ora 11, discreţi, dar hotărâţi, Brigitte şi Florin şi-au făcut apariţia la Primăria Voluntari. Au atras multe priviri, pentru că popularitatea lor a crescut uluitor după show-ul PRO TV care ţine milioane de români cu ochii „lipiţi” de micile ecrane. Cei doi au venit cu un dosar cu toate actele necesare pentru programarea cununiei civile, documente care, conform legii, trebuie depuse cu mai multe zile înainte de eveniment. Au primit toate lămuririle necesare, au lăsat actele, iar în cel mai scurt timp vor primi confirmarea legată de ziua şi ora la care vor deveni, oficial, soţii Pastramă.