MENIU

Acestea sunt cele mai influente societăţi secrete

<p>Top 5 societăţi secrete</p>

itualuri mistice, întâlniri de taină, conspiraţii: societăţile secrete au fost şi sunt mult mai mult decât atât. gq.ro a făcut un TOP cu cinci cele mai cunoscute din toate timpurile.

Francmasoneria

Este un ordin iniţiatic ai cărei membri sunt înfrăţiţi prin idealuri comune morale, spirituale şi sociale, prin iniţierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe una din cărţile sfinte ale marilor religii (Biblia, Coranul, Dao de Jing, Tripitaka etc.) şi de credinţa într-o Fiinţă Supremă, un Mare Arhitect al Universului.
Conform definiţiei dată de masonii înşişi, masoneria este „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri, care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi“.

Ordinul Templierilor

A fost unul dintre cele mai cunoscute ordine călugăreşti militare creştine. A fost înfiinţat în anul 1119 în Ierusalim, cu scopul declarat de a-i apăra pe călătorii creştini în Ţara Sfântă. A fost recunoscut oficial de către Biserica Catolică, atunci când papa Inocenţiu al II-lea le-a acceptat forma de organizare, în 1139. Ordinul cuprindea călugări militari războinici, călugări capelani şi călugări de serviciu (slujitori). Cavalerii templieri puteau fi recunoscuţi după mantia albă care avea pe ea o cruce roşie.

Illuminati

Ordinul Iluminaţilor a fost fondat la 1 mai 1776, în Ingolstadt (Bavaria de Nord), de către Adam Weishaupt, primul profesor de drept canonic de la Universitatea din Ingolstadt. Mişcarea era formată, în principal, din anti-monarhici (liber cugetători, republicani, liberali) recrutaţi din lojile masonice din Germania. Ordinul Iluminaţilor avea ca scop perfecţionarea membrilor săi prin intermediul „şcolilor de mistere“.  Citeste mai mult...