MENIU

Acest copil se afla în excursie cu şcoala când a făcut o descoperire bizară. Despre ce e vorba

Un elev rus care se afla în excursie cu colegii de clasă a făcut o descoperire bizară. Copilul a observat în noroi o urmă uriaşă, despre care acum susţine că i-ar aparţine lui Yeti.

Un adolescent în vârstă de 12 din Rusia susţine că a făcut o descoperire care adevereşte existenţa enigmaticului „om al zăpezilor”, Yeti.

Denis Alexandrov se afla în excursie cu colegii de şcoală în Siberia. În timp ce vizitau Parcul Naţional Shorsky, din regiunea Kemerovo, băieţelul a observat în noroi o urmă ce părea a fi a piciorului unui uriaş.

„Creatura trebuie să fi fost foarte înaltă”, a povestit copilul. „Marginile urmei erau încă foarte pronunţate, ceea ce înseamnă că respectiva creatură nu trecuse pe acolo cu mult timp în urmă”, a adăugat el.

Aceasta nu este însă prima întâmplare legată de existenţa aşa-zisului „om al zăpezii”. Nu demult, un artist rus a povestit că el însuşi l-a întâlnit pe Yeti, în aceeaşi zonă.

„S-a întâmplat totul atât de repede şi a fost atât de neaşteptat, încât nici m-am speriat”, a relatat Andrei Lyubchenko. „Yeti avea aproape doi metri şi jumătate înălţime, iar părul lui era scurt şi castaniu, precum blana unui urs”, l-a descris el.

Mai multe articole despre:
Rusia excursie şcolar Yeti Shorsky Kemerovo