MENIU

A născut în timp ce dormea. Nu şi-a văzut fiul decât mai târziu, când s-a trezit din somn

O femeie din Birmingham nu are nicio amintire legată de momentul în care a născut, întrucât dormea în timp ce fiul ei a venit pe lume.

Cazul lui Jody Robson este, însă, unul extrem de rar. Femeia în vârstă de 24 de ani suferă de Sindromul Kleine Levin, o tulburare neurologică din cauza căreia doarme în "reprize" ce durează zile întregi sau chiar săptămâni.

Aşa se face că englezoaica a "ratat" numeroase evenimente din viaţa sa, printre care şi naşterea primului ei copil.

"Închi ochii şi când mă trezesc îmi dau seama că au trecut două sau trei săptămâni. Am pierdut sărbători şi ziua de naştere a surorii mele, atunci când a împlinit 18 ani, pentru că dormeam", a explicat ea.

Mai mult, Jody are probleme în a-şi recăpăta memoria după fiecare "episod". Soţul ei, Stevea, este, însă, cel care o pune la curent cu totul.

Aşadar, în timpul ce dormea, Jody a născut. Nu s-a trezit decât după două săptămâni, scrie The Sun. Steven a trebuit, deci, să-i facă cunoştinţă cu bebeluşul şi să îi povestească ce s-a întâmplat.

"Mă intristează foarte tare, pentru că nu îmi amintesc momentul în care am născut şi acelea sunt nişte clipe foarte preţioase", a mărturisit femeia.

Din păcate, pentru boala de care suferă Jody nu există, încă, niciun remediu.