MENIU

Macron, mesaj după ce un jurnalist AFP a fost ucis de rachetele rușilor în războiul din Ucraina - Arman Soldin avea 32 de ani  

Președintele Franței - Emmanuel Macron, mesaj după o nouă tragedie pe frontul din Ucraina, în estul țării, lângă Bahmut, unde au loc lupte sângeroase pentru a alunga trupele ruse din est. Un tânăr jurnalist francez AFP a fost ucis într-un tir de rachete al rușilor în regiune.

Jurnalistul francez Arman Soldin, de 32 de ani, a fost ucis marți, după-amiază, pe frontul din Ucraina, în apropiere de Bahmur, unde se dau lupte intense între trupele ucrainene și ruse.

Moartea tânărului reporter a fost anunțată de colegii săi de la AFP într-un anunț pe Twitter.

Tânărul reporter AFP Arman Soldin a murit, marți, într-un bombardament din estul Ucrainei, au anunțat colegii săi pe Twitter:

”Suntem devastați (…) Toate gândurile noastre se îndreaptă către familia și apropiații săi”, au scris aceștia.

Președintele francez - Emmanuel Macron a salutat marți „curajul” jurnalistului Arman Soldin, care a fost ucis de un tir de rachete în estul Ucrainei.

"Cu curaj, încă din primele ore de conflict a fost pe front pentru a relata de la fața locului. Pentru a ne informa. Suntem alături de rudele, familia sa și de toți colegii săi, le împărtășim durerea", a scris Macron într-un mesaj pe Twitter.

Fotojurnalist experimentat, Soldin a transmis din primele zile ale invaziei ruse în Ucraina. Soldin a fost numit coordonatorul video pentru AFP în Ucraina din septembrie 2022 și deseori s-a aflat în prima linie, alături de soldații ucraineni.

Arman a fost ucis de tiruri de rachete în apropiere de Ceasov, în timp ce făcea un reportaj, au declarat colegii de la AFP care au fost martori la bombardament.  Atacul a avut loc la periferia orașului, în apropiere de Bahmut – epicentrul luptelor din estul Ucrainei de mai multe luni.

„Moartea lui Arman este o amintire teribilă a riscurilor și pericolelor care există pentru a acoperi acest război. Gândurile noastre în această seară sunt alături de familia și prietenii săi, precum și de toți oamenii AFP aflați pe teren în Ucraina”, au mai transmis colegii de la AFP.

„Arman era entuziast, energic și curajos. Era un adevărat reporter de teren, mereu gata să plece, chiar și în zonele cele mai dificile”, a mai spus și directorul european al AFP, Christine Buhagiar.

Jurnaliștii AFP călătoresc regulat în această zonă pentru a relata despre ciocnirile din regiune, a mai precizat anunțat agenția franceză de presă. 

Bombardamentul a avut loc în jurul orei 16.30, ora locală (13.30 GMT) în vecinătatea localității Ceasov, de lângă Bahmut.

El se afla acolo alături de alți patru colegi, care sunt toți în stare bună. Aceștia erau cu soldații ucraineni când au fost surprinși de atacul cu rachete al rușilor.

Arman Soldin și-a început cariera ca reporter stagiar la Biroul din Roma al AFP, în 2015, în același an stabilindu-se la Londra. El era născut în Bosnia, la Sarajevo, și avea naționalitate franceză.

Arman Soldin este al 11-lea jurnalist care își pierde viața în cele 14 luni de război în Ucraina, potrivit organizației Reporteri Fără Frontiere.